Nu ştiu cum se face, că în decembrie, toată lumea e mai binevoitoare. Cred că e momentul în care toată lumea se întoarce puţin la copilărie. Mă refer la bucuria sinceră pe care ţi-o produce, la orice vârstă, perechea de ghete plină cu dulciuri. Şi plăcerea naivă de a te plimba prin oraş, admirând beculeţele colorate...ori liniştea pe care o aduce cu sine o cană fierbinte de ceai parfumat.
Aici, la Papa La Şoni, vă aşteptăm cu cele mai vesele sentimente, cu bucate gustoase, consistente, pregătite anume pentru a face faţă frigului care ne aşteaptă afară, cu muzică bună şi atmosferă caldă şi intimă, aşa cum se cere iarna. Ne-am propus să vă arătăm o sărbătoare fără podoabe sclipitoare şi clişee, ci una simplă, sinceră, prietenească.
Am pregătit şi mâncăruri pioase, de post, pentru cei ce aşteaptă respectuoşi Crăciunul, dar şi clasicele bucate copioase, special pentru pofticioşi.
luni, 7 decembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu